Conferința Internațională de Studii Românești
Ediția X
Date Published
Alegerea temei ediției din 2025, Limba română între patrimoniu cultural și punte de dialog internațional, răspunde unei duble necesități actuale: pe de o parte, reafirmarea limbii române ca element fundamental al patrimoniului cultural european și global, iar, pe de altă parte, recunoașterea potențialului său de instrument de comunicare, dialog și negociere interculturală în contexte internaționale. Într-o lume academică tot mai deschisă și mai conectată, studierea limbii române ca limbă străină devine nu doar o formă de acces la cultura română, ci și un act strategic de deschidere către rețele internaționale de cercetare, mobilitate și cooperare. Aflată astăzi la o frumoasă vârstă rotundă, Conferința reflectă transformările din peisajul românisticii contemporane, care aspiră să depășească granițele tradiționale ale filologiei și studiilor culturale, orientându-se către abordări multi-, trans- și interdisciplinare, inovatoare și deschise către lume.
Conferința este organizată de Facultatea de Litere a Universității din București, în parteneriat cu Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al Universității de Stat din Moldova și Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, care a găzduit conferința.
Programul conferinței - 🔗
