Instalația propusă de Sergiu Negulici funcționează ca o fisură între lumi: un spațiu aparent steril, construit din folii de plastic transparente, care invadează holul teatrului ca un crack house improvizat, fragil și tensionat. Pe această piele artificială, desenele realizate cu spray apar ca niște gesturi brute, personaje și forme care nu caută ordine, ci suprapunere. Plasticul devine o membrană – vezi prin el, dar nu ești niciodată complet înăuntru sau în afară. Desenele mari, libere se ciocnesc de formele decupate din poliester expandat, pictate agresiv, ca niște relicve ale unei alte realități. Totul există simultan: strada și interiorul, precaritatea și instituția, jocul și ritualul. Este o estetică a lumii în lume, construită din straturi succesive, unde spațiul nu mai este un fundal, ci un organism traversat de imagini. Practica desenului stradal se mută aici într-un mediu controlat doar aparent, iar transparența nu clarifică, ci amplifică ambiguitatea. Rezultatul este o instalație care nu se privește, ci se traversează – un loc unde lumile mari și mici coexistă în același spațiu, fără să se anuleze.

Expoziție vernisată pe 13 ianuarie la Teatrul „Mihai Eminescu”, Botoșani, și pe 15 ianuarie - la Memorialul Ipotești